Translate

вторник, 25 сентября 2018 г.

Luptă și vei învinge!


Luptă și vei  învinge!

Maladia mea se numește  Paralizie Cerebrală Infantilă. Care a fost provocată de in virus gripal pe care la contactat mama în timpul sarcinii. Nu am frecventat  nici grădinița și nici școala, mai mult am fost singur.
Dar  dacă e să generalizăm am avut o copilărie fără mari neajunsuri, dacă e să excludem boala. Părinții m-au crescut cu multă, multă dragoste și atenție. Au avut și au multă  grija de mine, m-au educat și tot ce știu eu, le datorez anume lor, mamei și tatălui. Mai am doi frați care mă iubesc și țin la mine foarte mult.
Reacția societății față de mine a fost și este foarte diferită. Cei care mă cunosc de mai aproape, care sunt la curent cu ceea ce mă ocup sunt mult mai toleranți, deoarece eu nu stau pe loc chiar și în condiția mea. Scriu poezii, citesc cărți, știu să lucrez cu calculatorul, pentru acest fapt sunt stimat și mai ales apreciat. Din parte rudelor și cunoscuților mereu am simțit respect și afecțiune.
Ceea ce nu pot spune de oamenii care mă văd pentru prima dată, ei denotă indiferență totală, și trec pe lângă mine de parcă nici nu mă observă, mereu trebuie să fac primul pas, sunt mai îndrăzneț de fire, dar nici nu am ce pierde, de aceea, inițiez un dialog cu mare ușurință. În asemenea cazuri am întâlnit reacții diferite, unii merg mai departe fără să scoată un cuvânt, alții se opresc și mă întreabă ce doresc. E trist când în ochii cuiva ești doar o umbră, căci mulți concetățeni nu înțeleg că suntem oameni ca și ei.
 Am avut mici incidente cu unele persoane, dar am ieșit din ele cu brio, sunt călit, eu știu cum să reacționez la astfel de reacții negative, poate dau reacție fizică mai puțină, dar mai mult verbală, totuși am avut de câștigat prin argumente. Spre norocul meu foarte mare discriminare nu am întâlnit.
Mereu m-au întristat persoane care manifestau o atitudine ostilă față de mine și semenii mei. Societatea nu este gata sută la sută că să accepte niște persoane cu cerințe mai mari sau necesități speciale. Se cere mai multă solidaritate față de noi, persoanele cu dizabilități din partea societății.

Desigur că și noi, persoanele cu nevoi speciale, nu trebuie să stagnăm, este necesar să depunem un mic efort, cât de puțin ca să demonstrăm că și noi suntem utili, necesari și avem discernământ care ar putea fi de folos societății în care ne-am născut.
Însă pentru a ne integra social și a ne manifesta abilitățile și capacitățile acumulate se cere ca societatea să depună efort pentru a ne crea condiții pentru un trai decent, accesibilitatea la diverse organizații, întreprinderi, clinici, spitale, instituții care constă în asamblarea rampelor funcționale de acces în magazine, în transportul  public, la locurile de muncă  pentru persoane cu dezabilități. La fel trebuie de creat trening-uri pentru toate categoriile de angajatori pentru a viza momentul în care pot să se angajeze în câmpul muncii și persoane cu dizabilități, care  să nu fie intimidate de angajator, dar să evalueze calitățile profesionale ale persoanei cu dizabilități, fără să atragă atenția la unele deficiențe fizice.
 Când eram mic deseori visam să devin fotbalist, îmi place foarte mult fotbalul, apoi voiam să devin șofer  sau pilot, vise 
naive ale unui copil, cred că toți copiii visează la o oarecare profesie.
Atunci când am conștientizat cu adevărat în ce condiție mă aflu, am început să practic anume ceea ce-mi ieșea cel mai bine și anume lectura. Ador să citesc și să descopăr noi orizonturi. Ador poezia și la vârsta de 10 ani am scris prima mea poezie “Bradul,, așa a  început pasiunea mea de a lega rime, până în prezent am creat 265 de poeme.
Părinții au avut grijă să-mi promoveze pasiunea. De aceea, prima mea apariție publică în calitate de poet, dacă pot zice așa, a fost în ziarul ”Plai  Orheian”  în anul 2002, apoi am făcut apariții și în alte ziare precum: ”În Mâine junior”, anul 2008, în ziarul „Timpul ” 2018. Cu ajutorul unor oameni cu inimă mare, care au crezut în talentul meu și m-au îndrumat să editez primul meu volum de poezie. De aceea, în anul 2018, cu suportul acordat de prietenii de breaslă a apărut la lumina zilei, primul meu volum de poezie “Cea mai tandră fiică a naturii,, . Poeziile mele pot fi găsite și pe site-urile de poezie: http://www.citatepedia.ro/http://www.poezii.md/ și Blogul meuhttps://vladimirpoetul.blogspot.md/.Mereu am participat și mai  particip la diverse concursuri de poezie. Am lecturat în viața mea peste 600 de cărți, pe care le-am înglobat în mintea, sufletul și inima mea, acum sunt o parte din mine.
Această carte mi-a ridicat moralul și mi-a creat un elan să pot crea și mai mult, m-a motivat și în același timp m-am simțit util, necesar. Voiam să demonstrez familiei și rudelor că sunt apt să creez frumosul, că talentul persistă și se dezvoltă și mai mult chiar dacă corpul fizic are o dizabilitate. Și nu în ultimul rând am vrut să las ceva bun în urma mea!
 Cei care mereu mi-au fost alături și m-au susținut a fost familia mea: tata și mama, frații, îi ador și sunt recunoscător pentru ceea ce fac pentru binele meu.
Puțini oameni din viața mea au vrut să mă ajute cu ceva, poți să-i numeri pe degete. Deseori eu deveneam psihologul fiecăruia care simțea nevoia să se expună, să-și povestească durerea, ei găseau în persoana mea o consolare, mereu îi acceptam, fiecare om necesită o alinare, o îndrumare, o lumină.
Am unele scopuri pe care aș dori să le realizez: să lupt în primul rând cu mine, să devin mai bun, să scap de gânduri 
negative, dar să mă reabilitez și fizic, cel puțin să încerc să-mi ameliorez consecințele bolii.
 Viața e un dar și merită trăită.
Sunt câteva lucruri în care cred cu desăvârșire:
-          cred în mine, în propria mea persoană;
-          cred în mine și tocmai apoi cred în alții;
-          cred în Dumnezeu și în tot ce a creat el.
 Deviza de bază a mea de mic copil este: 
Luptă și vei  învinge!
Am mai multe citate după care mă conduc:
-          Condeiul meu e sufletul.
-          Istoria unei țări necesită studiată, dar nu trăită din nou.
-          N-am încredere în oameni, dar am nevoie de ei.
-          Nu-mi este rușine că sunt invalid, mi-e rușine că sunt om!

 Am multe vise referitor la cariera mea de poet, mi-aș dori mult să particip la câteva concursuri de poezie în România, să fiu publicat în câteva ziare renumite. Și desigur vreau să călătoresc prin România.
Ca să înceapă o schimbare productivă se cere schimbarea mentalității sociale, dar la acest capitol este foarte mult de lucru. Trebuie de acționat în mai multe sfere, prin fapte și acțiuni concrete.
Mi-aș dori să fie instalate rampe de acces calitative, dar nu de ochii lumii, precum o  fac mulți. Noi avem nevoie nu doar de promisiuni, dar și accesibilitate, ca să nu ne simțim discriminați în caz dacă vrem să participăm la vreun eveniment.
Pentru instituțiile de învățământ aș avea o propunere, să se aleagă câteva persoane voluntare ca să fie instruite întru a ajuta persoanele cu dizabilități care frecventează această instituție.
Să se creeze trening-uri sau cursuri speciale unde să-și facă studiile părinții și rudele care au în grijă persoane cu dizabilități.
Persoanelor aflate în condiția mea vreau să le spun:Într-un final ar fi minunat să apară mai multe centre de recuperare și reabilitare fizică pentru persoanele cu nevoi speciale, unde să fie atrași specialiști de calitate.
 Nu sunt sigur că în viitorul apropiat se va schimba ceva radical, dar cred că pas cu pas, ușor, ușor prin voință, credință și luptă vom reuși schimbarea dorită, doar că este nevoie de timp. Pentru realizarea acestui scop este nevoie să se unească lumea, să existe dorința și voința spre a schimba ceva.
E foarte greu să oferi sfaturi cuiva căci îmi dau seama că e ușor să zici și este atât de greu să implementezi.
Sfatul meu ar fi:
1.      Credeți în voi în primul rând!
2.      Trebuie sa fiți  tari și cu voință de caracter.
3.      Să promovați ceea ce faceți, la maxim, să vadă lumea din jur că și tu ești om, că și tu ești apt de ceva.
4.      Să nu lenevești, mereu să cauți soluții pentru a te dezvolta.
Luptați, luptați și iarăși luptați. Alungați gândurile negative, faceți ceea ce puteți, ceea ce vă inspiră, fiți 
1.      siguri, credeți căci totul e posibil dacă crezi cu adevărat, iar condiția în care te afli nu este o scuză.


 Şi totuși sunt singur
 Și totuși sunt singur
 Prin suflet pribeag
 În gânduri departe,
 La omul meu drag.

Și totuși sunt singur
Prin geam urmăresc,
Amar plânge cerul,
Ca mine e singur
Prin nori îl găsesc.


Și totuși sunt singur
Și sufletul doare,
Că n-am aripi zvelte
Să zbor până la soare.

Dar singurătatea
În ea mă topesc,
Putere, voință din nou regăsesc
Să-i spun vieții mele
Enorm o iubesc!

Vladimir  Potlog
 născut  pe  data de 9 august 1984,
 orașul Teleneşti.

Комментариев нет:

Отправить комментарий