Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei
Să lasă şi peste ochii mei, ai tăi.
Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.
Dar să nu cădem iubito în disperare
Căci iubirea care pe noi ne-a unit!
Are o putere mare şi va risipi,
Ceaţa de pe pământ.
poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.
Viaţa părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi şopteai dulce că sunt doar al tău.
Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiţi şi plini de speranţe,
Eram în doi.
Dar anii au trecut rând pe rând
Tu eşti cu părul alb şi eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaş vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău şi tu eşti speranţa mea.
