Luptă și vei învinge!
Maladia mea se numește Paralizie Cerebrală Infantilă. Care
a fost provocată de in virus gripal pe care la contactat mama în timpul
sarcinii. Nu
am frecventat nici grădinița și nici școala,
mai mult am fost singur.
Dar dacă e să generalizăm am avut o copilărie fără
mari neajunsuri, dacă e să excludem boala. Părinții m-au crescut cu multă,
multă dragoste și atenție. Au avut și au multă grija de mine, m-au educat și tot ce știu eu,
le datorez anume lor, mamei și tatălui. Mai am doi frați care mă iubesc și țin
la mine foarte mult.
Reacția societății
față de mine a fost și este foarte diferită. Cei care mă cunosc de mai aproape,
care sunt la curent cu ceea ce mă ocup sunt mult mai toleranți, deoarece eu nu
stau pe loc chiar și în condiția mea. Scriu poezii, citesc cărți, știu să
lucrez cu calculatorul, pentru acest fapt sunt stimat și mai ales apreciat. Din
parte rudelor și cunoscuților mereu am simțit respect și afecțiune.
Ceea ce nu pot spune
de oamenii care mă văd pentru prima dată, ei denotă indiferență totală, și trec
pe lângă mine de parcă nici nu mă observă, mereu trebuie să fac primul pas, sunt
mai îndrăzneț de fire, dar nici nu am ce pierde, de aceea, inițiez un dialog cu
mare ușurință. În asemenea cazuri am întâlnit reacții diferite, unii merg mai
departe fără să scoată un cuvânt, alții se opresc și mă întreabă ce doresc. E
trist când în ochii cuiva ești doar o umbră, căci mulți concetățeni nu înțeleg
că suntem oameni ca și ei.
Am avut mici incidente cu unele persoane, dar
am ieșit din ele cu brio, sunt călit, eu știu cum să reacționez la astfel de
reacții negative, poate dau reacție fizică mai puțină, dar mai mult verbală,
totuși am avut de câștigat prin argumente. Spre norocul meu foarte mare
discriminare nu am întâlnit.
Mereu m-au întristat
persoane care manifestau o atitudine ostilă față de mine și semenii mei. Societatea
nu este gata sută la sută că să accepte niște persoane cu cerințe mai mari sau
necesități speciale. Se cere mai multă solidaritate față de noi, persoanele cu
dizabilități din partea societății.
Desigur că și noi,
persoanele cu nevoi speciale, nu trebuie să stagnăm, este necesar să depunem un
mic efort, cât de puțin ca să demonstrăm că și noi suntem utili, necesari și
avem discernământ care ar putea fi de folos societății în care ne-am născut.
Însă pentru a ne
integra social și a ne manifesta abilitățile și capacitățile acumulate se cere
ca societatea să depună efort pentru a ne crea condiții pentru un trai decent,
accesibilitatea la diverse organizații, întreprinderi, clinici, spitale,
instituții care constă în asamblarea rampelor funcționale de acces în magazine,
în transportul public, la locurile de muncă pentru persoane cu dezabilități. La fel
trebuie de creat trening-uri pentru toate categoriile de angajatori pentru a
viza momentul în care pot să se angajeze în câmpul muncii și persoane cu
dizabilități, care să nu fie intimidate
de angajator, dar să evalueze calitățile profesionale ale persoanei cu
dizabilități, fără să atragă atenția la unele deficiențe fizice.
Când eram mic deseori visam să devin fotbalist,
îmi place foarte mult fotbalul, apoi voiam să devin șofer sau pilot, vise
naive ale unui copil,
cred că toți copiii visează la o oarecare profesie.
Atunci când am conștientizat
cu adevărat în ce condiție mă aflu, am început să practic anume ceea ce-mi ieșea
cel mai bine și anume lectura. Ador să citesc și să descopăr noi orizonturi.
Ador poezia și la vârsta de 10 ani am scris prima mea poezie “Bradul,, așa a început pasiunea mea de a lega rime, până în
prezent am creat 265 de poeme.
Părinții au avut
grijă să-mi promoveze pasiunea. De aceea, prima mea apariție publică în calitate
de poet, dacă pot zice așa, a fost în ziarul ”Plai Orheian” în anul 2002, apoi am făcut apariții și în alte
ziare precum: ”În Mâine junior”, anul 2008, în ziarul „Timpul ” 2018. Cu
ajutorul unor oameni cu inimă mare, care au crezut în talentul meu și m-au
îndrumat să editez primul meu volum de poezie. De aceea, în anul 2018, cu
suportul acordat de prietenii de breaslă a apărut la lumina zilei, primul meu volum
de poezie “Cea mai tandră fiică a naturii,, . Poeziile mele pot fi găsite și pe
site-urile de poezie: http://www.citatepedia.ro/http://www.poezii.md/ și Blogul meuhttps://vladimirpoetul.blogspot.md/.Mereu am participat
și mai particip la diverse concursuri de
poezie. Am lecturat în viața mea peste 600 de cărți, pe care le-am înglobat în
mintea, sufletul și inima mea, acum sunt o parte din mine.
Această carte mi-a
ridicat moralul și mi-a creat un elan să pot crea și mai mult, m-a motivat și
în același timp m-am simțit util, necesar. Voiam să demonstrez familiei și
rudelor că sunt apt să creez frumosul, că talentul persistă și se dezvoltă și
mai mult chiar dacă corpul fizic are o dizabilitate. Și nu în ultimul rând am
vrut să las ceva bun în urma mea!
Cei care mereu mi-au fost alături și m-au
susținut a fost familia mea: tata și mama, frații, îi ador și sunt recunoscător
pentru ceea ce fac pentru binele meu.
Puțini oameni din
viața mea au vrut să mă ajute cu ceva, poți să-i numeri pe degete. Deseori eu
deveneam psihologul fiecăruia care simțea nevoia să se expună, să-și
povestească durerea, ei găseau în persoana mea o consolare, mereu îi acceptam, fiecare
om necesită o alinare, o îndrumare, o lumină.
Am unele scopuri pe care
aș dori să le realizez: să lupt în primul rând cu mine, să devin mai bun, să
scap de gânduri
negative, dar să mă
reabilitez și fizic, cel puțin să încerc să-mi ameliorez consecințele bolii.
Viața e un dar și merită trăită.
Sunt câteva lucruri
în care cred cu desăvârșire:
-
cred
în mine, în propria mea persoană;
-
cred
în mine și tocmai apoi cred în alții;
-
cred
în Dumnezeu și în tot ce a creat el.
Deviza de bază a mea
de mic copil este:
Luptă
și vei învinge!
Am mai multe citate după
care mă conduc:
-
Condeiul
meu e sufletul.
-
Istoria
unei țări necesită studiată, dar nu trăită din nou.
-
N-am
încredere în oameni, dar am nevoie de ei.
-
Nu-mi
este rușine că sunt invalid, mi-e rușine că sunt om!
Am multe vise
referitor la cariera mea de poet, mi-aș dori mult să particip la câteva
concursuri de poezie în România, să fiu publicat în câteva ziare renumite. Și
desigur vreau să călătoresc prin România.
Ca să înceapă o
schimbare productivă se cere schimbarea mentalității sociale, dar la acest
capitol este foarte mult de lucru. Trebuie de acționat în mai multe sfere, prin
fapte și acțiuni concrete.
Mi-aș dori să fie
instalate rampe de acces calitative, dar nu de ochii lumii, precum o fac mulți. Noi avem nevoie nu doar de
promisiuni, dar și accesibilitate, ca să nu ne simțim discriminați în caz dacă
vrem să participăm la vreun eveniment.
Pentru instituțiile
de învățământ aș avea o propunere, să se aleagă câteva persoane voluntare ca să
fie instruite întru a ajuta persoanele cu dizabilități care frecventează
această instituție.
Să se creeze trening-uri
sau cursuri speciale unde să-și facă studiile părinții și rudele care au în
grijă persoane cu dizabilități.
Persoanelor aflate în condiția mea vreau să le spun:Într-un final ar fi
minunat să apară mai multe centre de recuperare și reabilitare fizică pentru
persoanele cu nevoi speciale, unde să fie atrași specialiști de calitate.
Nu sunt sigur că în viitorul apropiat se va
schimba ceva radical, dar cred că pas cu pas, ușor, ușor prin voință, credință și
luptă vom reuși schimbarea dorită, doar că este nevoie de timp. Pentru
realizarea acestui scop este nevoie să se unească lumea, să existe dorința și
voința spre a schimba ceva.
E foarte greu să oferi
sfaturi cuiva căci îmi dau seama că e ușor să zici și este atât de greu să
implementezi.
Sfatul meu ar fi:
1.
Credeți
în voi în primul rând!
2.
Trebuie
sa fiți tari și cu voință de caracter.
3.
Să
promovați ceea ce faceți, la maxim, să vadă lumea din jur că și tu ești om, că
și tu ești apt de ceva.
4.
Să
nu lenevești, mereu să cauți soluții pentru a te dezvolta.
Luptați, luptați și iarăși
luptați. Alungați gândurile negative, faceți ceea ce puteți, ceea ce vă inspiră,
fiți
1.
siguri,
credeți căci totul e posibil dacă crezi cu adevărat, iar condiția în care te
afli nu este o scuză.
Şi totuși sunt singur
Și totuși sunt
singur
Prin suflet pribeag
În gânduri
departe,
La omul meu
drag.
Și totuși sunt singur
Prin geam urmăresc,
Amar plânge cerul,
Ca mine e singur
Prin nori îl găsesc.
Și totuși sunt singur
Și sufletul doare,
Că n-am aripi zvelte
Să zbor până la soare.
Dar singurătatea
În ea mă topesc,
Putere, voință din nou regăsesc
Să-i spun vieții mele
Enorm o iubesc!
Vladimir Potlog
născut
pe data de 9 august 1984,
orașul Teleneşti.
