Translate

пятница, 28 октября 2016 г.

Suntem trei prieteni

Suntem trei prieteni
De soartă încercaţi.
Dar luptăm cu ea,
Că suntem bărbaţi.
Avem şi noi o cale,
Cum are orice om şi nişte vise.
Să creştem un copil,
Să sădim un pom.
Lumea ne iubeşte,.
Lumea ne vorbeşte.
Tot ea ne uneşte
La bine şi la greu.
Căci aşa e lumea lăsată de Dumnezeu.
Doar suntem trei prieteni
Şi aşa vom rămâne în fiecare zi
Căci viaţa e frumoasă orce ar fi.
poezie de  (26 octombrie 2016)

вторник, 25 октября 2016 г.

N-am încredere în oameni, dar am nevoie de ei.
aforism de Vladimir Potlog
Dragostea e o iluzie, dar fără iluzia aceasta lumea ar fi un infern.
aforism de Vladimir Potlog

În noaptea de Crăciun

În noaptea de Crăciun
Trebuie să fim mai buni,
Să avem sufletul mai blând
Ca să cântăm cu înger în rând!
Căci fecioara Maria
În Betleem îl naşte pe Mesia,
Mare împărat care este
În pânză albă înfăşurat.
Inima s-o înveselim
Şi pe Domnul să-l slăvim!
Căci în noaptea de Crăciun
Trebuie să fim mai buni.
poezie de Vladimir Potlog

Ochii tăi

Cu ochii lacomi de iubire,
Privesc cum pe sub geamul meu treci,
Inima mi-e plină de fericire,
Chiar dacă paşii tăi sunt reci,
Ştiu că pe altul îl iubeşti,
Ştiu că pe altul îl săruţi,
Şi de pe alte buze
Cuvinte de dragoste vrei să asculţi.
Dar nu o să uit niciodată
Clipa în care la mine ai venit
Şi ochii tăi de înger
Cu ochii mei s-au întâlnit!
poezie de Vladimir Potlog

Sub ploaia rece

Sub ploaia rece ne-am întâlnit,
Sub ploaia rece cu multă patimă ne–am iubit
Şi suflete noastre sub ploaia rece
În unul s-au unit.
Sub ploaia rece dragostea noastră
La cer ne-a ridicat, sub stropii reci
De mii de ori eu trupul tău l-ma sărutat,
O, tu, iubirea mea de altădat.
poezie de Vladimir Potlog 

Au trecut anii tinereţii (La jubileul de 50 de ani al tatălui meu)

Au trecut anii tinereţii
Şi tu, tată, îmbătrâneşti,
Dar tu pentru mine
Veşnic tânăr eşti!
Au trecut anii tinereţii
Şi părul îţi albeşte,
Dar tu să nu fii trist,
Căci lume şi aşa te iubeşte!
Să nu te temi de moarte,
De moarte mai bine să te păzeşti,
Căci viaţa e frumosă, tată,
Dacă ştii să o preţueşti.
poezie de Vladimir Potlog

Blestemul iubirii

Veşnic ai să fii pribeagă,
Iubita mea cu părul blond,
Şi mulţi nu au să te înţeleagă
Că acesta e al tău imbold.
Să alergi ca o nebună
După o dragoste care nu e a ta;
Şi sub clar de lună,
Să verşi lacrimi amare pentru ea.
Să simţi suferinţa iubirii,
Sufletul să-ţi ardă în văpăi,
Să nu ai parte de fericire,
Să se stingă lumina din ochii tăi.
Lumina cea pură care
călăuzeşte pe fiecare îndrăgostit
Spre fructul fericirii,
Fructul cel mai dorit.

Vreau să fiu din nou copil

Vreau să fiu din nou copil,
Să alerg peste dealuri, câmpii, ogoare.
Şi să mă mângâie mama
Cu mâna ei caldă şi moale.
Vreau să fiu din nou copil,
Să visez că sunt într-o poveste
Un făt-frumos cu sabie la brâu,
Un erou care a fost şi nu mai este.
Vreau să fiu din nou copil,
Să mă pot juca cu ai mei de-o seamă,
Viaţa să-mi pară un paradis
Şi frumoasa copilărie un dulce vis.
poezie de Vladimir Potlog

Mai am o singură dorinţă

De când eu te-am văzut pe tine,
Viaţa mea s-a schimbat,
Nu ştiu de rău, ori de bine
Sufletul mi-i tulburat.
Căci tu eşti unica fiinţă
În lumea asta care moare,
Tu îmi dai putere şi credinţă
Iubita mea cu chip de floare!
Mai am o singură dorinţă,
A te mai vedea odată,
Dar asta e cu neputinţă,
Îngerul meu cu chip de fată!
poezie de Vladimir Potlog

Îngeri cereşti

Afară ninge aşa frumos
Şi totul parcă e ca-n rai,
Tu înspre mine vii
Cu chipul tău gingaş şi bălai.
Fulgii cad peste ochii tăi,
Peste gura ta cea dulce,
Hai vino lângă mine,
Şi de lângă mine nu te duce.
Tu lângă mine vii
Şi cu dulce vorbe îmi şopteşti:
Să ne iubim, iubite,
Sub aceşti îngeri cereşti.
poezie de Vladimir Potlog

Iluzie bizară

În sufletul meu e din nou primăvară
Şi iarăşi copaci înfloresc,
Pe cer vrea să răsară soarele,
Ca un rege nepământesc.

În gândul meu e primăvară
Şi în inima mea la fel,
Şi iarăşi vreau să-l caut
Pe bunul Dumnezeu.

Dar asta e doar o iluzie bizară
E ca un vis neîmplinit,
Afară e din nou primăvară
Dar eu iarăşi pe Dumnezeu nu l-am găsit.

Uită-te, iubito

Uită-te, iubito, cât de frumos
Afară ninge!
Dar sufletul meu tot mai plânge.
Căci trupul tău rece, parcă de gheaţă,
Ochii tăi blânzi odată
Acum sunt fără de viaţă.
Inima mea în două se frânge,
Şi ca un nebun îmi muşc
Buzele până la sânge...
Şi mă-ntreb de ce oare mai ninge.
poezie de Vladimir Potlog

Un nou început

Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai luminează,
Nu mai bate vântul
Cel cald de la amiază!
Oamenii sunt orbi
Şi merg pe drumul fără de întoarcere,
Chiar dacă vor să facă ceva,
Nimic nu mai pot face!
Căci lumea asta moare
Şi alta-n locul ei să va naşte,
Ca Hristos în zi de Paşte.
poezie de Vladimir Potlog

Într-o zi de toamnă

Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieţii mele!
N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost şi nu mai este.
Frunzele foşneau uşor
Sub al tău gingaş picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, nepreţuita mea comoară!
Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă şi senină,
Îmi părea că-i primăvară,
Şi m-am îndrăgostit ca prima oară.

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.
Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.
Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.
Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.
poezie de Vladimir Potlog

Trandafirii şi parfumul lor

Cât de mult ne-am iubit
Mai ţii tu minte?
Câţi trandafiri ţi-am dăruit,
Parfumul lor şi acum se simte.
Dar tu m-ai părăsit,
Copilă fără minte,
Trandafrii s-au ofilit,
Dar parfumul lor şi acum se simte.
Eu acum sunt singur,
Şi tu nu mă mai ţii minte,
Dar eu ştiu că
Trandafirii şi parfumul lor
Vor rămâne pe veci în a ta minte.
poezie de Vladimir Potlog

Iubita mea

Iubita mea, cu ochi ca două stele,
Care răsar pe cer şi strălucesc,
Tu eşti a mea dulce mângâiere
Eu pe tine te iubesc.
Tu eşti un înger care te-ai
Coborât din rai, cu păr bălai.
Şi cu gura ta frumoasă, buzele ca de trandafir,
Fii a mea mireasă, iubita mea cu ochi dulci de zefir.

Să ai o patrie

Să ai o patrie, să ai un soare,
Să ai o inimă, să ai o mare,
Să ai o grădină cu flori în floare.
Să ai patrie fără sânge,
Să ai o mamă care nu mai plânge.
Să ai tot ce-ţi doreşti,
Să ai o fată frumoasă ca-n poveşti,
Să te iubească şi s-o iubeşti.
Să ai o patrie, să ai o mare
Să ai un loc sfânt sub soare.
poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai

Femeie

O, tu, femeie, înger blând,
Care ai coborât din cer,
Tu eşti un dulce gând, un mister.
O, femeie, gura ta e dulce ca mierea de albină
Eşti o floare de nu-mă-uita,
Eşti al sufletului lumină.
De-a pururea eşti slăvită,
O, tu fiinţă nemuritoare,
Eşti o dulce ispită în lumea care moare.
poezie de Vladimir Potlo

Ce este poezia

Ce este poezia? E o lacrimă de poet
Cursă pe o filă veche de caiet,
E o rază de lumină care coboară din cer,
Plină de un tainc mister.
E un izvor cu apă vie,
E o dulce melodie
Cântată de o ciocârlie,
Când vântul lin adie.
Ce este o poezie?
E o mană sfântă
Pentru cel care o scrie,
Pentru cel care o cântă.
poezie de Vladimir Potlog

Doi bătrâni

Doi bătrâni stau singuri
În casa lor demult
Şi nimeni nu-i întreabă
Ce vor ori ce au vrut.
Cânii urlă a jale,
Vântul bate ne'ncetat,
Doi bătrâni merg pe-o cărare
Cum mergeau, ca altădat'.
Noaptea rece se lasă
Şi urlă viforul ca turbat,
Doi bătrâni stau singuri în casa,
Doi bătrâni stau la sfat.
Şi aşteaptă şi tot aşteaptă
Să vină cineva,
Doi bătrâni cu plete albe:
Bunelul meu, bunica mea.

Cântă pianul

Cântă pianul undeva departe
Un cântec de iubire,
Şi eu nu mă mai tem de moarte
Căci inima îmi este plină de fericire.
Melodia lui mă înfioară
Şi în suflet am o dulce armonie,
Cântă pianul ca pentru ultima oară
O frumoasă simfonie.
poezie de Vladimir Potlog

среда, 5 октября 2016 г.