Translate

пятница, 24 февраля 2023 г.

 

Dă-mi totul înapoi

Dă-mi înapoi sărutul care ţi l-am dat odată,
Căci în viaţa mea sunt doar furtuni şi ploi
De când m-am lăsat de tine sărutată.
Dă-mi şi sufletul care mi l-ai cerut odată,
Când am jurat să fim în doi şi să ne iubim viaţa toată.
Dă-mi lacrimile care le-am vărsat după tine,
Căci ochii mei nu mai au lacrimi, tu ştii bine!
Dă-mi dragostea care mi-ai promis-o odată
Pe când mă ţineai în braţe şi îmi spuneai,
Că sunt cea mai frumoasă fată.
Dă-mi totul înapoi, zilele cu soare şi clipele care am fost în doi.
Dă-mi totul înapoi ce a fost între noi.

poezie de  (22 februarie 2023)

среда, 8 февраля 2023 г.

 

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi  rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul -l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de  (31 martie 2020)

четверг, 2 февраля 2023 г.

среда, 1 февраля 2023 г.

 

Hulubul Păcii

S-a deschis fereastra, ca o rană veche
Mama ne aşteaptă, nopţi întregi de veghe,
Să venim acasă şi măcar odată
Să mai stăm la masă aşezaţi grămadă.

Pe deasupra porţii, înfloresc salcîmii
Şi în miezul nopţii, amiroase-a pine,
Rumenă şi caldă, mama noastră coace
Din făină albă, un hulub de pace.

Şi îi zice dute, prin străini departe,
De-mi păzeşte puii, de război şi moarte
Să le meargă-n toate, toate să le iasă
Şi de-o fi să poată, să mai vină acasă.

Şi hulubul zboară, alb ca dorul mamei
Pe la toţi coboară şi pe toţi ne cheamă
Poate că s-o face pace-n toată lumea,
Dacă mama coace, sîmbăta hulubii.

cântec, muzica de Silvia Grigore, versuri de 

Hulubul pacii

Silvia Grigore - De pe Nistru dimineata