Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog 

Viaţa este un miracol, dar nu produce miracole.

Erich Maria Remarque în Cuibul visurilor

Într-o zi pe o stradă

Într -o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerşea.
Era frumoasă fată ceea
Dar ochii trişti ea avea.

Mi s-a făcut milă de a cea
Biată fiinţă cu ochii de catifea.
Mulţi treceau pe lângă dânsa
Dar puţin să uitau la ea.

M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Şi ea mi-a cerut, încet
Să-i dau macar un leu.

Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloşi şi am înţeles,
Cât sunt de tandri şi frumoşi.

poezie de Vladimir Potlog

Pentru nimeni pământul nu e atât de important ca pentru un soldat.Erich Maria Remarque în Nimic nou pe frontul de vest

Azi, de ziua poeziei

Azi, de ziua poeziei
Vreau să scriu acest vers.
Nu ca lumea să mă ştie,
Nu am niciun interes.

Căci scriind o poezie
Nu devii bogat sau cu mulţi bani.
O poezie bună
Dăinuieşte peste ani.

Vă îndemn pe toţi cu bucurie,
Să fim mai înţelepţi.
Hai azi să recităm câte o poezie
Şi să-i slăvim pe poeţi.

poezie de Vladimir Potlog (21 martie 2017)

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog

Femeia şi primăvara

Femeia e o primăvară,
E o floare de dor.
E un amurg frumos de seară,
Un vis fermecător.

Primăvara e o femeie
Îmbrăcată toată în flori,
Care merge pe alee
Cu ochi dulci, fermecători.

Aceste două anotimpuri,
Trebuie mereu iubite,
Una aduce soare în casă,
Alta clipe fericite.

poezie de Vladimir Potlog