N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubeşti.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinereşti.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruţi pe buze cu atâta dor.
Că sunt o biată fată,
Care cerşeşte amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruieşti.
Am crezut că sunt de mult uitată
Şi tu pe alta o iubeşti.

Dar acum când stai lângă mine
Şi cu dragoste în ochi mă priveşti
Mă simt atât de bine.
Şi înţeleg cât de mult mă iubeşti.

poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)

 

Fără dragostea ta

Spune- mi iubite că mă iubeşti,
Cum iubeşte albina nectarul din floare.
Spune-mi iubite că mă doreşti,
Cum cerul e dorit de soare.

Spune -mi iubite că sunt steaua
Care te călăuzeşte spre Calea lactee.
Spune -mi iubite că sunt îngerul tău
Cu chip frumos de femeie.

Sărută -mă iubite pe ochi şi pe gură,
Iubeşte-mă iubite cu întreaga ta făptură.
Şi să nu pleci niciodată iubite de lângă mine,
Căci fără dragostea ta zilele mele sunt mai puţin senine.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2022)

 

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi Diavolul să cadă în hău.
Oamenii pe Golgota să nu se mai urce
Şi să-l iubească cu adevărat pe Dumnezeu!

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Şi să fie iarăşi printre noi.
Şi să nu mai văd pe la răscruce.
Oameni săraci şi înpovăraţi de nevoi.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce.
Şi să nu-l mai plângem în zadar,
Căci el s-a răstignit pentru noi odată
Şi de-ar trebui, s-ar răstigni iar.

Aş vrea ca Iisus să coboare de pe cruce
Ca de păcate să ne izbăvească.
Să fim curaţi ca îngerii,
Ca Dumnezeu cu adevărat să ne iubească!

poezie de Vladimir Potlog (18 aprilie 2022)

 

Sclava

Când i-am strivit, pe cu tot cu tron,
pe regii-zei din Babilon -
toţi s-au întors cu-averi, cu slavă,
eu n-am venit decât cu-o sclavă.

Era frumoasă când zâmbea
pomii-nfloreau dupa perdea
şi iedere urcau pe ziduri-
privirea ei îmi lăsa riduri.

Eu îi eram stăpân şi domn:
mă mângâia tăcut, prin somn,
din vis, când îi ceream hangerul-
cu pleata-i şi ştergea mânerul...

Îi sărutam glezna cerească.
şi-i porunceam să mă iubească
mai mult decât pe Dumnezeu,
căci " Eu ÎŢI SUNT STĂPÂNUL TĂU"

Iar ea zâmbea prin lacrimi mută,
cu toate bolţile-n derută,
cu frunza delirând în în tei,
ea, sclava mea, eu, sclavul ei...

poezie de Nicolae Dabija din Cercul lăuntric (15 iulie 1998)

 Plopul, cade odată cu umbra lui.(Firmanul orb. Ismail Kadaré)

 Nimic nu e imposibil, imposibilul poate fi depăşit.(Ismail Kadare- Firmanul orb-2017)

 

Ochii tăi iubito

Ochii tăi iubito sunt ca marea

Când este liniştită şi curată.

Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,

Parcă e un chip frumos de fată,

Ochii tăi iubito sunt ca vântul

Când se plimbă liniştit printre copaci.

Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,

În care au înflorit mii de maci.

Mi-i dor de ochii tăi iubito.

Şi dacă nu-i văd macar pe o clipă,

Sufletul Îmi plânge în mine

Şi în jurul meu totul se risipă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)