Dumnezeu într-adevăr să osteneşte uneori prea mult pentru nimic.
De Erich Maria Remarque în Obeliscul negru
Lasă-mă,
femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un
pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul
gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!
Lasă-mă,
femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine
zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă,
femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine
soarele ar lumina mult mai puţin.
Lasă-mă,
femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine
pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă,
femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine
începutul nu ar avea niciun început.
poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Dă-mi înapoi sărutul care ţi l-am dat odată,
Căci în viaţa mea sunt doar furtuni şi ploi
De când m-am lăsat de tine sărutată.
Dă-mi şi sufletul care mi l-ai cerut odată,
Când am jurat să fim în doi şi să ne iubim viaţa toată.
Dă-mi lacrimile care le-am vărsat după tine,
Căci ochii mei nu mai au lacrimi, tu ştii bine!
Dă-mi dragostea care mi-ai promis-o odată
Pe când mă ţineai în braţe şi îmi spuneai,
Că sunt cea mai frumoasă fată.
Dă-mi totul înapoi, zilele cu soare şi clipele care am fost în doi.
Dă-mi totul înapoi ce a fost între noi.
poezie de Vladimir Potlog (22 februarie 2023)
Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.
Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.
Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.
Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.
Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.
poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)