Nu există cuvinte pentru emoţii.

Victor Hugo în Ultima zi a unui condamnat la moarte

Femeia rămâne femeie

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog

Cele şapte bătălii de pe Golgota - Costache Ioanid

Cântă cocoşii

Cântă cocoşii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi.
Şi ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi.
Şi să lase loc lumini
Care ne va scăpa de păcate şi nevoi.

Cântă cocoşii în miez de noapte, 
Cântecul lor sonor.
El trezeşte nu numai  oamnenii,
Ce şi natura din somnul ei uşor.

 poezie de Vladimir Potlog

 (12 februarie 2019)

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămăne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te -am găsit.
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog din Nu am fost publicată (14 ianuarie 2019)

Versuri de dor

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018

Steaua mea nemuritoar

Iubita mea, cu ochi mari, albaştri, 
Steluţa cea mai caldă dintre astre. 
Iubita mea cu buzele subţiri, 
Eşti o paletă scumpă de-amintiri.

De tine, zi şi noapte-mi este dor, 
Frumoasă eşti ca pasărea în zbor, 
Care se înalţă tot mai sus spre soare. 
Eşti steaua mea în veci nemuritoare!

poezie de Vladimir Potlog (19 octombrie 2018)