Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.
Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.
Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.
poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Rostul medicului nu este acela de a aduce moartea, ci de a păstra, cu orice preţ viaţa.
Thomas Mann în Casa Buddenbrook (27 martie 1901)
Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.
poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Şi cu inima bătândui tot mai încet.
Fulgi de gheaţă cad
Peste pârul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi trişti, dar de o blândeţe rară,
El citeşte cu glas dulce despre o frumoasă ţară.
Şi vocea lui răsună peste iarna grea,
Şi nimeni nu-l înţelege că lui îi este dor de ţara sa.
Toţi trec fără să-l ia în seamă
Dar el citeşte cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Şi vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.
poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
