Mi-e dor de Eminescu
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.
Şi de al lui vers sublim,
Care este ca un soare
De dragoste şi lumină plin.
Mi-i dor de floarea albastră,
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!
De luceafarul sfânt.
Dor o să-mi fie de Eminescu
Până la mormânt!
Şi după moarte poate ne vom întâlni
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!
Şi unul altuia
Versuri frumoase ne vom citi,
Aşa cum fac eu în fiecare zi!
Căci, da, poetul a murit,
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!
Dar versul lui v-a trăi până la infinit,
Căci a fost scris
De un suflet care toată viaţa a iubit!
poezie de Vladimir Potlog
Комментариев нет:
Отправить комментарий