La fereastra mea

Un înger la fereastra mea bate
Ca să-mi spună o veste bună.
Că undeva departe,
Îngerii  și oamenii împreună se adună.

Ca să vadă a cea minune
Care de mult a fost prezisă.
Şi cu litere de aur
În cărţi vechi a fost scrisă.

Se va naşte un prunc
Într-un grajd cu boi.
Ca să scape lumea
De necazuri şi nevoi.

Să ne bucurăm şi să-l slăvim
Cât pe lume trăim,
Pe acest prunc devin
Cu sufletul de lumină plin.

poezie de Vladimir Potlog (13 decembrie 2017)

CANDÍD, -Ă, candizi, -de, adj. (Despre oameni și despre înfățișarea și manifestările lor) Plin de candoare, fără cusur (din punct de vedere moral), curat (la suflet), nevinovat. Figura lui încă adolescentă, cu ochii albaștri, candizi, era concentrată. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 10/1. ◊ Fig. Luna... apăru 

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais.
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare.
Unde Ştefanşi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge tot ninge 
Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)

Afară e sfârşit de toamn

Afară e sfârşit de toamnă
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi şi mai noi.

Afară e sfârşit de toamnă
O frunză rătăcită bate în geam.
Şi tu citeşti o frumoasă poveste
Despre o prinţesă şi un sultan.

Afară e sfârşit de toamnă
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic?
O să plouă sau o să fie furtună.

Afară e sfârşit de toamnă
Dar soarele tot mai încălzeşte,
Pe un copil care aleargă dupa a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbeşte.

poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)

Ce lucru ciudat este războiul.

Sven Hassel în Legiunea blestemaţilor

Războiul este o cale greşită de a atinge culme existenţi
omeneşti.

Sven Hassel în Legiunea blestemaţilor 

Povaţa mamei

Vântul bate, frunza cade,
Dar în suflet mi-i cald şi bine.
Căci o fiinţă bună şi dragă
E mereu lângă mine.

Aceasta e mama, sfântă icoană
Care mi-a dat grai şi viaţă.
Dar cu vorbă ei blândă şi dulce
Mi-a dat şi o bună povaţă.

Să nu uit că anii zbor ca clipele,
Toţi îmbătrânim şi când ne cresc aripele.
Ne luăm zborul de lângă cei care îi iubim,
Această povaţă toţi trebuie s-o ştim.

Eu o cred pe mama,
O înţeleg atât de bine.
Dar ea cu sufletul şi inima
Mereu va fi cu mine.

poezie de Vladimir Potlog

Două mere

Două mere mi-a adus mama în casă,
Erau mari, roşii şi frumoase.
Le-a pus pe fereastră
Lângă o floare care înfloreşte într-o glastră.

Mă uit la ele cu mare bucurie
Şi vreau să scriu o mică poezie...
Două mere mi-a adus mama în casă
Şi cu ele toamna cea frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (2 octombrie 2017)

Gutuii din geam de Adrian Păunescu

Dulce, galbenă lumină
Cum Și eu bălaie-eram
Mi-a pus mama o gutuie
Ce se coace-ncet la geam...

Aş muşca-o dar mă doare,
Mă cuprinde-un fel de jind
Şi acum cînd trece anul
Parc-o simt îmbătrînind.

Galbenă gutuie,
Dulce, amăruie,
Lampă la fereastră
Toată iarna noastră!

Mama mea n-avea nici globuri
Nici beteală şi nici stea.
Sărbătorile de iarnă
Cu gutui le-mpodobea...

Mi-a pus mama o gutuie
La fereastra dinspre drum
Şi o văd că luminează,
N-am puterea s-o consum.

Parcă are-n ea ceasornic
Şi al mamei plînset sfînt
Luminează şi se stinge
O gutuie pe pămînt.

Luxul mamei cel mai mare
Cînd copii ne mai simţeam
Era pîinea de pe masă
Şi gutuia de la geam.

http://plagiarisma.net/ro/spellcheck.php

Parfumul toamnei

Mi-a fost dor de această clipă,
De parfumul toamnei timpurii.
De frunza care încet pe caldarăm pică.
De ochii tăi veseli şi zglobii.

Mi-a fost dor să văd struguri copţi în vie,
Să văd crizatemele cum înfloresc.
Să adimir frumoasa mea glie
Şi sâ respir parfumul anotimpului care îl iubesc.

poezie de Vladimir Potlog

Dacă ai răbdare timpul le rezolvă pe toate.

în Jocul adevarului, Sveva Casati Modignani.

Miez de vară

Miez de vară

Afară e cald şi bine,
Soarele e sus pe cer.
Oamenii sunt ca un roi de albine,
Pământul e ca un curcubeu.

Un curcubeu în mii de culori
Care a răsărit după ploaie
Și a scos soarele de după nori
Și a făcut lumea să fie mai vioaie.

Un vânt adie ușor legănând
Frunza de pe copaci.
Pământul e frumos...
Ca o grădină înflorită de maci.

E miez de vară,
Oamenii sunt fericiți
Că e cald afară
Şi în suflet simt că sunt iubiţi.

poezie de Vladimir Potlog

Ruşii nu sunt mai breji decât hoţii.Camera de chihlimbar de Steve Berry

Crinul

Ce parfum îmbătător are floarea cea frumoasă,
Care creşte în pridvor şi vrea să fie de cineva culeasă.
De un om cu inimă bună şi suflet blând,
Ca să împletească din ea cunună,                                                 Ca s-o poarte când e ploaie și când e vânt.

E floarea crinului albă ca luna de pe cer,
E floarea destinului plină de splendoare şi mister.
Ce miros îmbătător ai tu, floare de Dumnezeu aleasă,
Ca să răspândeşti în jurul tău dragoste,                                         Amor şi să faci viaţa mai frumoasă.

Nu tu ne mulţumi (Dedicaţie poetului Vladimir Potlog)

Nu tu ne datorezi recunoştinţă
Că-ţi îndrăzneşti speranţa printre noi...
Tu să ne ierţi pe noi, de neputinţă,
Când te privim cu ochi străini şi goi!

O, noi avem a-ţi cere iertăciune
De-acceptul tău cu trupul chinuit...
Iscăm blestem, stârnim deşertăciune,
Nu avem timp de-un suflet dăruit!

Noi ştim că tu eşti miel sacrificat
Şi preţul dăinuirii noastre pe Pământ...
Eşti absolvirea noastră, de păcat,
Nu tu ne mulţumi nouă, copile sfânt!

Nu tu ne datorezi recunoştinţă
Tu, miel nevinovat pentru tribut...
Mai dă-ne puţin timp pentru căinţă,
Să facem astăzi tot ce ieri n-am vrut!

poezie de Iulia Mirancea

întrebările sunt o formă a vieţii.

John Fowles 

Imn de Dumitru Matcovschi (Poezie dedicată profesorului Vladimir Potlog)

Pe noi profesorul Vladimir Potlog / Cu limba lui fără pereche; / Istoria antică, veche / El ne citea; / Roman era de Roma când ne povestea; / Era ca fierul, sau ca piatra, / Când ajungea la Cleopatra… / La lecţiile lui –  un dor / Trăiam, mereu înălţător; / Adevăraţi studenţi – credeam / În mamă, tată şi în neam / Şi din străbuni latini veneam”.

Tăcere este un poem.

John Fowles în Magicianul 

Satul meu

Satul meu- gură de rai,
Satul meu -cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară
Satul meu meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărut şi eu deja.
Dar tu satul meu veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)

Lumea

Se aud cocoși cântând

Și soarele e sus pe cer.

Se  aud meii zberând,

Și lumea îmi pare un curcubeu.

 Soarele e la amiază

Şi încăzeşte tot ce este viu.

Ţăranii pe câmp lucrează

Și lumea îmi pare un pârâu.

Soarele e la amurg,

Iată şi luna a răsărit.

Ţăranii vin de la plug

Şi lumea îmi pare un infinit.

Soarele să ascunde dupa nori

Și noaptea încet să lasă.

Pe cer apare mii de culori

Și lumea îmi pare atât de frumoasă.

Nu înseamnă că există adevăruri care nu se pot verifica.

John Fowles în Magicianul

Istorie unei țari trebuie studiată nu din nou trăită.citat din Vladimir Potlog

Iertarea este singura element divin din om.

Erich Maria Remarque în Cuibul visurilor

Ninge în miez de primavară

Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.

Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoşi.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuşi se joacă doi copii voioşi.

Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton şi moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.

Dar iată, fulgii se topesc
Şi se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreţ
Şi arde din nou ca o văpaie.

poezie de Vladimir Potlog 

Viaţa este un miracol, dar nu produce miracole.

Erich Maria Remarque în Cuibul visurilor

Într-o zi pe o stradă

Într -o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerşea.
Era frumoasă fată ceea
Dar ochii trişti ea avea.

Mi s-a făcut milă de a cea
Biată fiinţă cu ochii de catifea.
Mulţi treceau pe lângă dânsa
Dar puţin să uitau la ea.

M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Şi ea mi-a cerut, încet
Să-i dau macar un leu.

Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloşi şi am înţeles,
Cât sunt de tandri şi frumoşi.

poezie de Vladimir Potlog

Pentru nimeni pământul nu e atât de important ca pentru un soldat.Erich Maria Remarque în Nimic nou pe frontul de vest

Azi, de ziua poeziei

Azi, de ziua poeziei
Vreau să scriu acest vers.
Nu ca lumea să mă ştie,
Nu am niciun interes.

Căci scriind o poezie
Nu devii bogat sau cu mulţi bani.
O poezie bună
Dăinuieşte peste ani.

Vă îndemn pe toţi cu bucurie,
Să fim mai înţelepţi.
Hai azi să recităm câte o poezie
Şi să-i slăvim pe poeţi.

poezie de Vladimir Potlog (21 martie 2017)

Lumea ca o carte

Alerga trenul sub lună,
Timpul îmi părea că aleargă după noi
Şi eu priveam pe geam cum trec unul câte unul
Copacii falnici, dar de frunze goi.

Priveam stânci, munţi, dealuri
Şi mă miram atât de mult,
Cât e de frumos pământul,
Şi nu mă săturam să mă mai uit.

Trenul alerga tot mai departe,
Inima îmi bătea mereu.
Şi lumea îmi părea ca o carte,
Scrisă de însuşi Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog

Femeia şi primăvara

Femeia e o primăvară,
E o floare de dor.
E un amurg frumos de seară,
Un vis fermecător.

Primăvara e o femeie
Îmbrăcată toată în flori,
Care merge pe alee
Cu ochi dulci, fermecători.

Aceste două anotimpuri,
Trebuie mereu iubite,
Una aduce soare în casă,
Alta clipe fericite.

poezie de Vladimir Potlog

Ce mai faci poete

Ce mai faci poete dincolo de moarte,
Îţi este bine sau greu?
Că aici mulţi dintre noi te lăudă cu vorbe deşarte,
Căci aşa e omul lăsat de Dumnezeu.

Ce mai faci poete dincolo de moarte,
De neamul tău nu îţi este dor?
Căci aici mulţi se duc departe,
Uită de el şi de mama lor.

E trist fără tine poete.
De -ai putea înapoi să vii,
Tu ai scris cu lacrima şi sufletul
Cele mai frumoase poezii.

Poete veşnic vei rămâne,
Un simbol a omenirii.
Căci tu ai avut o inimă mare
Plină de tandreţe şi iubire.

poezie de Vladimir Potlog

Poezia este ca o pasăre ce zboară invers.(Nichita Stănescu)

Parfumul trandafirilor îşi are rădăcinile în noroi.

Isaac Asimov

Înainte de a ştii cine eşti şi încotro te îndrepţi, trebuie să ştii de unde vii. Leon Uris în Mila 18

Cărţile sunt copiii minţii.

citat clasic din Jonathan Swift

Cinsteşte femeia care te face tată.

aforism celebru de Pitagora 

Cel mai bum mijloc dea cunoaşte valoarea unui om, este să stai câtva timp cu el.Paul Brunton în India secretă

Viaţa şi lumea este şcoala mea.(Hans Christian Andersen)

Lenin: Vreau să fac din Rusia o închisoare mare.

replică din romanul Gog de Giovanni Papini

Stelele trăiesc împreună ca şi oamenii, adică se nasc, au tinereţea lor, apoi îmbătrânesc şi mor.

Giovanni Papini

Ideile înseamnă putere.Paulo Coelho

Să fim uniţi

Fraţilor hai să rămânem fraţi la bine şi la greu.
Cum suntem acum, aşa să fim mereu.

Suntem trei fraţi, hai totdeauna să fim uniţi.
Căci avem un tată, o mamă şi trebuie să-i facem fericiţi.

Eu ţin la voi, cum ţineţi şi voi la mine.
Când ne adunăm în jurul mesei îmi pare foarte bine.

Mama e bucuroasă, tata şi cu mine suntem voioşi
Când veniţi acasă veseli şi sănătoşi.

Fraţi de sânge, iubiţii mei fraţi
Eu mă mîndresc cu voi că sunteţi adevăraţi bărbaţi.

poezie de Vladimir Potlog 

Când nu ştim încotro ne poartă viaţa, nu înseamnă că suntem pierduţi.

Paulo Coelho

Memoria e un râu care curge întotdeauna înapoi.

Paulo Coelho