Povaţa mamei

Vântul bate, frunza cade,
Dar în suflet mi-i cald şi bine.
Căci o fiinţă bună şi dragă
E mereu lângă mine.

Aceasta e mama, sfântă icoană
Care mi-a dat grai şi viaţă.
Dar cu vorbă ei blândă şi dulce
Mi-a dat şi o bună povaţă.

Să nu uit că anii zbor ca clipele,
Toţi îmbătrânim şi când ne cresc aripele.
Ne luăm zborul de lângă cei care îi iubim,
Această povaţă toţi trebuie s-o ştim.

Eu o cred pe mama,
O înţeleg atât de bine.
Dar ea cu sufletul şi inima
Mereu va fi cu mine.

poezie de Vladimir Potlog