A fost foamete (În memoria victimelor foametei din 1946-1947)

A fost foamete în țara mea și satul meu.

Oamenii au suferit mai mult,

Decât a suferit pe cruce Dumnezeu.

Omul nu mai era om.

Pomul nu se mai simţea pom.

Se auzea plâns de copil

Atunci și Dumnezeu parea să fie și el inutil.

O mamă care își ținea copilul înfometat la piept.

Plângea încet, plângea aproape fără regret,

Căci moartea venea fără să zică nici un cuvânt

Și lua cu ea acel suflet plăpând.

Nici cerul lacrimi nu mai avea de atâta durere și plâns,

Căci pământul parea un iad, un iad de necuprins!

A fost foamete în satul meu și în țara mea.

Cât voi trăi pe pământ

Eu durerea aceasta nu voi uita-o nicicând.

Poezie de Vladimir Potlog