Cine vrea să mănânce nuca, trebuie să sfarme coaja.
Doctor Faustus de Thomas Mann
Fii un om cu suflet mare
Fii
ca râul care curge
Printre dealuri şi câmpii.
Fii ca
vântul care fuge,
În codrii veşnic vii!
Fii
ca o mamă fericită
Când îşi ţine copilul în braţe
Şi
cu vocea obosită,
Îl dezmiardă cu dulceaţă.
Fii
ca ţăranul care îşi ară
Palma sa de pământ.
Şi
speră să aibă bucata lui de pâine,
Fără să fie dator nici
când.
Fii
ca pomul care înmugureşte
În zorii primăverii.
Fii ca
luna care răsare,
Când se lasă amurgul serii!
Fii
ca pasărea care zboară
Cu aripile întinse în vânt.
Fii
ca ploaia cea de vară
Care cade cu stropi mari pe pământ.
Fii
ca soarele care răsare
În fiecare zi pe cer.
Fii un om cu
suflet mare
Şi cu inima la fel!
poezie de Vladimir Potlog
Lumina pe care nu o poţi vedea
Să află ascunsă în inima ta
Lumina pe care nu o poţi vedea
Luminează-n taină calea ta.
Lumina pe care nu o poţi vedea
S-a născut odată cu tine.
Ea este în fiinţa ta,
Şi te călăuzeşte doar spre bine.
Lumina pe care nu o poţi vedea
E splendidă şi frumoasă ca o stea,
S-a ascuns după un nor
Şi aşteaptă să răsară luceafărul, sfetnic călător.
poezie de Vladimir Potlog (17 noiembrie 2023)
Te-am pictat pe o coală de hârtie,
Te-am pictat pe o frunze de stejar.
Te-am pictat pe o lacrimă de iubire
Care a curs odată din ochii tăi frumoşi de chihlimbar.
Te-am pictat pe o gutuie galbenă
Cum este soarele pe cer.
Dulce, amăruie ca şi sărutul
Care deseori ţi -l cer!
Te-am pictat pe o rază de lumină,
Te-am pictat pe o stea.
Căci tu eşti a mea stăpână,
Te-am pictat chiar şi pe inima mea!
Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit într -o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zeie
Și mi-a aprins în suflet un dor nebun.
Mi-a zâmbit într -o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerșetor.
Mi-a zâmbit într -o zi un copil
Cu ochi frumoși ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Și de braţele mamei mele.
Mi-a zâmbit într -o zi un pom
Care era legănat ușor de vânt.
Și mi-a părut câ zâmbește un om,
Pe drept cuvânt.
Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Și m-am întors la visurile mele!
poezie de Vladimir Potlog
Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai luminează,
Nu mai bate vântul
Cel cald de la amiază!
Oamenii sunt orbi
Şi merg pe drumul fără de întoarcere,
Chiar dacă vor să facă ceva,
Nimic nu mai pot face!
Căci lumea asta moare
Şi alta-n locul ei să va naşte,
Ca Hristos în zi de Paşte.
poezie de Vladimir Potlog
Bine ai venit din nou, frumoasă toamnă,
Pe meleagul meu cel drag.
Te-am aşteptat cum aşteaptă,
Un domn pe o doamnă,
Ca să-i sărute obrazul alb.
Te-am aşteptat cu braţele deschise,
Te-am văzut venind pe drum.
Îmbrăcată în culori aprinse
Şi parfumată cu cel mai frumos parfum.
Vreau să te cuprind în braţe
Şi să îţi zic bine ai venit.
Pe glia mea frumoasă,
Pe pământul meu iubit!
O clipă poate fi mai preţioasă decât o întreagă viaţă.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru Cel Mare-Volumul 3-Capătul Lumii
Banii poate face ca oamenilor să le crească aripi.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru Cel Mare-Volumul 3-Capătul Lumii
Nu te lăsa cuprins de dragoste dacă știi că nu vei putea suporta despărțirea.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru Cel Mare Vol 2 -Nisipurile lui Amon
Chiar şi pe timp de război omul, trebuie să rămâie om.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru Cel Mare Vol 2 -Nisipurile lui Amon
Nu este posibil să înţelegi totul în viaţă.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru Cel Mare Vol 2 -Nisipurile lui Amon
Curiozitatea este cheia cunoaşterii.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru Cel Mare Vol 1 -Fiul Visului
O mamă este întotdeauna frumoasă în ochii copilului ei.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru Cel Mare Vol 1 -Fiul Visului
Nu întotdeauna armele sunt soluţia cea mai potrivită pentru toate problemele.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru Cel Mare Vol 1 -Fiul Visului
Un politician adevărat nu are nevoie de cuvinte.
Valerio Massimo Manfredi în Alexandru cel Mare volumul 1-Fiul visului
Minţile oamenilor sunt la fel de străveziii ca şi mirajul golfului.
citat clasic din Perla de John Steinbeck
Iartă-mă, Ană, că te-am zidit
Într-un zid care a fost de Dumnezeu părăsit,
Iartă-mă, Ană, că ţi-am acoperit sânul nu cu sărutări,
Dar cu piatră albă de granit!
Iartă-mă, Ană, că te-am părăsit,
Ca pe un lucru de nimic
Într-un loc de diavol sfinţit.
Iartă-mă, Ană, dacă mă poţi ierta,
Că nu am zidit în zid şi inima mea!
Un spic de grâu
Un spic de grâu galben ca ceara,
Care să ridica încet spre cer.
A întrebat într-o zi soarele,
De ce este așa galben ca și el?
Soarele ea zâmbit blând
Și ia răspuns cu glasul plin de prietenie,
Sunt galben ca și tine,
Că așa îmi place mie.
Un spic de grâu galben ca ceara
Care să ridica încet spre cer.
A întrebat un strop de ploaie
De ce e așa de mititel?
Stropul după ce la spălat pe față
Ia răspuns zâmbind ușor,
Misiea mea în această viață
Este ca să-ți vin ție în ajutor!
Un spic de grâu galben ca ceara
Care să ridica încet spre cer.
A întrebat într -o zi o albină
Care trecea repede pe lângă el.
Unde se duce în așa mare grabă?
Albina ia răspuns cu glas isteț,
Mă duc într-o livadă ca să strângâ miere,
Pentru fetițe și băieți!
Un spic de grâu galben ca ceara.
Este legănat ușor de vânt,
E bucuros nevoie mare
Că are prieteni precum în cer așa și pe pământ.
Lasă totul în urmă
Şi vino după mine.
Uită fosta ta iubire
Şi iubeşte -mă doar pe mine.
Sărută-mă pe buze,
Pe ochii mei albaştri.
Iubite, strânge-mă la piept.
Ca mai bine să ne cunoaştem.
Şi ţinânâdu-ne de mânii
Să pornim spre un nou viitor.
Şi să uităm trecutul,
Căci trecutul este muritor.
Să-mi spui că sunt regină
Să -mi spui că mă doreşti.
Să-mi aduci luceafărul
Şi toate astrele cereşti!
Lasă totul în urmă
Şi vino după mine.
Căci dragostea mea e dulce
Şi doar ţie îţi aparţine.
Dragul meu prieten soarele tău a apus
Te-ai dus prea devreme în ceruri acolo sus.
Dar vorba ta blândă plină de înţelepciune
Îmi răsună şi acum în urechi ca o rugăciune!
Acum tu stai cu îngerii la masă,
Ai avut o viaţă scurtă, dar fericită şi frumoasă!
Căci cât ai trăit pe pământ ai avut mulţi prieteni
Şi ai fost de toată lumea iubit.
Odihneşte-te în pace, căci eu nu te-am uitat.
Mi-ai fost mai mult decât un prieten,
Mi-ai fost un frate adevărat.
poezie de Vladimir Potlog
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să-mi spui că mă iubeşti şi că mă vei iubi mereu,
Eşti raza mea de soare şi eu sunt curcubeul tău.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să bem câte o cafea şi poate numai cu ochii
Să-mi spui că mă iubeşti şi sunt doar a ta.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Să ne lăsăm purtaţi pe aripi de amor.
Şi tu să-mi spui doar atât,
Că dorul tău pentru mine e nemuritor!
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Hai mai bine să visăm cu ochii deschişi,
Că suntem doi copii naivi de nebunia dragostei cuprinşi.
Nu este o carte scrisă prost, sunt cititori care înţeleg prost ce este scris în ea.
aforism de Vladimir Potlog (4 mai 2023)
Când Iisus a fost pe cruce răstignit
Mama lui a plâns cu lacrimi de durere.
Nu pentru că fiul ei a murit,
Dar pentru păcatele noastre grele.
Când Iisus la cer s-a înălţat
Ea a plâns cu lacrimi de bucurie.
Nu pentru că fiul ei din morţi a înviat,
Dar pentru a noastră veselie.
Şi cât a mai trăit ea pe pământ
A fost de Dumnezeu binecuvântată,
Să fie un om fericit!
Şi să nu plângă niciodată.
Rugăciunea a doua, a Sfântului Macarie cel Mare:
Din somn sculându-mă, cântare de miez de noapte aduc Ţie, Mântuitorule, şi înaintea Ta căzând, strig: Nu mă lăsa să adorm în moartea păcatelor, ci mă miluieşte, Cel ce Te-ai răstignit de voie, şi pe mine, cel ce zac în lene, grăbind mă scoală şi mă mântuieşte, ca să stau înaintea Ta în rugăciuni; iar după somnul nopţii, să-mi luminezi ziua fără de păcat, Hristoase Doamne, şi mă mântuieşte.
E atât de rece primăvara care a venit,
Ca sărutul tău care mi-i l-ai dat la despărţire.
De atunci viaţa îmi pare o lamă de cuţit
Fără tine dulcea şi gingaşa mea iubire.
E atât de rece primăvara care a venit
Căci chiar nici pomii nu mai vreau să dea în floare.
Şi sufletul meu de durere e răvăşit,
Fără tine dragostea mea cea mare.
E atât de rece primăvara care a venit
Chiar dacă soarele mai des răsare.
Lumea îmi pare un alb infinit,
Îngropată toată în ninsoare!
E atât de rece primăvara care a venit,
Dar în suflet mai am o speranţă!
Că soarele care a răsărit,
O să topească lumea mea de gheaţă.
poezie de Vladimir Potlog
Lasă-mă,
femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un
pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul
gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!
Lasă-mă,
femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine
zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă,
femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine
soarele ar lumina mult mai puţin.
Lasă-mă,
femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine
pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă,
femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine
începutul nu ar avea niciun început.
poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Dă-mi înapoi sărutul care ţi l-am dat odată,
Căci în viaţa mea sunt doar furtuni şi ploi
De când m-am lăsat de tine sărutată.
Dă-mi şi sufletul care mi l-ai cerut odată,
Când am jurat să fim în doi şi să ne iubim viaţa toată.
Dă-mi lacrimile care le-am vărsat după tine,
Căci ochii mei nu mai au lacrimi, tu ştii bine!
Dă-mi dragostea care mi-ai promis-o odată
Pe când mă ţineai în braţe şi îmi spuneai,
Că sunt cea mai frumoasă fată.
Dă-mi totul înapoi, zilele cu soare şi clipele care am fost în doi.
Dă-mi totul înapoi ce a fost între noi.
poezie de Vladimir Potlog (22 februarie 2023)
Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.
Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.
Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.
Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.
Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.
poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
S-a deschis fereastra, ca o rană veche
Mama ne aşteaptă, nopţi întregi de veghe,
Să venim acasă şi măcar odată
Să mai stăm la masă aşezaţi grămadă.
Pe deasupra porţii, înfloresc salcîmii
Şi în miezul nopţii, amiroase-a pine,
Rumenă şi caldă, mama noastră coace
Din făină albă, un hulub de pace.
Şi îi zice dute, prin străini departe,
De-mi păzeşte puii, de război şi moarte
Să le meargă-n toate, toate să le iasă
Şi de-o fi să poată, să mai vină acasă.
Şi hulubul zboară, alb ca dorul mamei
Pe la toţi coboară şi pe toţi ne cheamă
Poate că s-o face pace-n toată lumea,
Dacă mama coace, sîmbăta hulubii.
cântec, muzica de Silvia Grigore, versuri de Vsevolod Grigore
Iubite ne cheamă marea
Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Și ținându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.
Iubite ne cheamă marea,
Să ne-aruncăm în valurile ei
Și să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos și blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!
Iubite marea ne cheamă,
când soarele e sus pe cer.
Și parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.
poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Eminescu poet divin.
Eu azi în faţa lui mă închin,
Căci versul lui sublim
Mi-a schimbat al meu destin.
Scriu acum acest vers frumos
Şi sper ca lumii să-i fie de folos.
Cum a sperat şi el o dată,
Ca poezia lui să nu fie uitată!
Eminescu poet cu suflet mare.
A scris poezia ca pe o rugăciune
Şi ne-a lăsat-o ca testament la fiecare,
Ca să-o răspândim în lume.
Şi când vedem că luceafărul răsare
În noaptea întunecoasă să nu uităm,
Că Eminescu avut o soartă de zei aleasă,
Ca să scrie o poezie atât de divină şi frumoasă!
poezie de Vladimir Potlog (10 ianuarie 2023)