Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais.
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare.
Unde Ştefanşi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge tot ninge 
Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)

Afară e sfârşit de toamn

Afară e sfârşit de toamnă
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi şi mai noi.

Afară e sfârşit de toamnă
O frunză rătăcită bate în geam.
Şi tu citeşti o frumoasă poveste
Despre o prinţesă şi un sultan.

Afară e sfârşit de toamnă
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic?
O să plouă sau o să fie furtună.

Afară e sfârşit de toamnă
Dar soarele tot mai încălzeşte,
Pe un copil care aleargă dupa a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbeşte.

poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)

Ce lucru ciudat este războiul.

Sven Hassel în Legiunea blestemaţilor

Războiul este o cale greşită de a atinge culme existenţi
omeneşti.

Sven Hassel în Legiunea blestemaţilor 

Povaţa mamei

Vântul bate, frunza cade,
Dar în suflet mi-i cald şi bine.
Căci o fiinţă bună şi dragă
E mereu lângă mine.

Aceasta e mama, sfântă icoană
Care mi-a dat grai şi viaţă.
Dar cu vorbă ei blândă şi dulce
Mi-a dat şi o bună povaţă.

Să nu uit că anii zbor ca clipele,
Toţi îmbătrânim şi când ne cresc aripele.
Ne luăm zborul de lângă cei care îi iubim,
Această povaţă toţi trebuie s-o ştim.

Eu o cred pe mama,
O înţeleg atât de bine.
Dar ea cu sufletul şi inima
Mereu va fi cu mine.

poezie de Vladimir Potlog

Două mere

Două mere mi-a adus mama în casă,
Erau mari, roşii şi frumoase.
Le-a pus pe fereastră
Lângă o floare care înfloreşte într-o glastră.

Mă uit la ele cu mare bucurie
Şi vreau să scriu o mică poezie...
Două mere mi-a adus mama în casă
Şi cu ele toamna cea frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (2 octombrie 2017)

Gutuii din geam de Adrian Păunescu

Dulce, galbenă lumină
Cum Și eu bălaie-eram
Mi-a pus mama o gutuie
Ce se coace-ncet la geam...

Aş muşca-o dar mă doare,
Mă cuprinde-un fel de jind
Şi acum cînd trece anul
Parc-o simt îmbătrînind.

Galbenă gutuie,
Dulce, amăruie,
Lampă la fereastră
Toată iarna noastră!

Mama mea n-avea nici globuri
Nici beteală şi nici stea.
Sărbătorile de iarnă
Cu gutui le-mpodobea...

Mi-a pus mama o gutuie
La fereastra dinspre drum
Şi o văd că luminează,
N-am puterea s-o consum.

Parcă are-n ea ceasornic
Şi al mamei plînset sfînt
Luminează şi se stinge
O gutuie pe pămînt.

Luxul mamei cel mai mare
Cînd copii ne mai simţeam
Era pîinea de pe masă
Şi gutuia de la geam.

http://plagiarisma.net/ro/spellcheck.php